Bazele Filosofice si Principiile Schimbarii în Medicina Tradițională Chineză: O Filosofie a Echilibrului și Vindecării Medicina Tradițională Chineză (MTC) își are originile în gândirea orientală, având două componente fundamentale: una filosofică și alta aplicată, bazată pe observație. Ceea ce o diferențiază în mod fundamental de medicina occidentală este abordarea sa holistică, axată pe tratarea cauzei profunde a bolii, nu doar pe gestionarea simptomelor. Spre deosebire de medicina vestică, care a evoluat pe principiul analizei și specializării pe diverse organe și patologiile lor în discipline separate, medicina chinezească privește organismul ca un sistem interconectat, unde sănătatea depinde de echilibrul dintre diverse forțe și energii vitale, de circulatia libera a energiei vitale Qi si a lichidelor Zue (sange si plasma), de relatia dintre exterior si interior, macro-(natura) si microcosmos (organismul). Pentru a înțelege această diferență de perspectivă, trebuie mai întâi să trasăm o linie clară între cultura orientală și cea occidentală. Filosofia germană împarte lumea în două sfere distincte: Abendland(„lumea soarelui apune”) – care reprezintă Occidentul, și Morgenland („lumea soarelui răsare”) – care desemnează Orientul. Linia de demarcație trece undeva prin Siberia orientală, la vest de Mongolia și est de Georgia și Armenia. Aceste două lumi nu sunt doar geografic separate, ci și profund diferite în ceea ce privește sistemele de gândire, concepțiile despre viață, structurile sociale și, implicit, medicina. Occidentul a fost modelat de o gândire rațională și empirică, fundamentată pe analiza cauzalității și reducționismul științific, unde omul este perceput ca un ansamblu de părți distincte care trebuie analizate separat. În schimb, Orientul s-a dezvoltat pe baza unei gândiri circulare și a unei filozofii bazate pe armonie și interconectivitate, pe cicluri de transformare, unde omul este parte dintr-un tot universal, iar sănătatea sa depinde de echilibrul dintre forțele naturii. România, fiind parte a lumii occidentale, a fost influențată predominant de gândirea raționalistă europeană. Spre deosebire de marile puteri coloniale ale Europei de Vest – Portugalia, Olanda, Marea Britanie – care au intrat în contact direct cu Orientul prin comerțul maritim și au fost fascinate atât de bogățiile materiale, cât și de cele culturale ale Asiei, România și Balcanii au descoperit mult mai târziu influențele orientale. Pentru noi, aproape orice națiune asiatică este cumva „chineză”, indiferent dacă este vorba de vietnamezi, cambogieni, coreeni sau japonezi. Totusi si societatea noastra se schimba iar accesul la informatie vindeca o parte din ignoranta geografia si culturala. În ultimele decenii, însă, am îmbrățișat pe deplin cultura gastronomică asiatică, precum și anumite practici tradiționale – acupunctura, masajul terapeutic, tai chi, qigong – în căutarea unor alternative la medicina modernă. Scopul acestui articol nu este de a compara medicina chineză și cea occidentală în termeni de superioritate, ci de a introduce conceptele fundamentale ale acestei practici multimilenare, care m-au fascinat și m-au ajutat să îmi înțeleg mai bine corpul. După ce am citit câteva cărți[1,2,3] despre MTC, nu pretind că stăpânesc în profunzime acest domeniu vast, dar principiile de bază incet, dar sigur incep sa ma ajute să înțeleg cum ceea ce mănânc îmi influențează sănătatea, cum reacționează organismul la schimbările de mediu și cum stresul afectează profund echilibrul corpului. Mai mult decât o simplă colecție de tratamente, medicina chineză oferă un abecedar al autoîngrijirii, oferindu-ne un set de principii prin care să navigăm mai conștient relația dintre noi și mediul înconjurător. Originea filosofică a Medicinei Chineze Pentru a înțelege Medicina Tradițională Chineză, trebuie să mergem la originile sale filosofice. În jurul secolului al VI-lea î.Hr., a apărut în cultura chineză sistemul Yijing (I Ching), cunoscut și ca „Cartea Schimbărilor”, care descrie universul ca fiind într-o continuă transformare. Această filozofie sugerează că nimic nu este fix, totul este într-o continuă mișcare, iar această ciclicitate este universală. Tot ceea ce există – stelele, plantele, oamenii, culturile – trece prin aceleași etape: naștere, dezvoltare, apogeu, declin și moarte, un ciclu care se reia cu regenerarea, nasterea, samd. Această concepție despre schimbare a dus la identificarea ciclului celor cinci faze (Wu Xing), care sunt aplicabile atât în macrocosmos (natura), cât și în microcosmos (corpul uman). Aceste cinci faze sunt: 1. Primăvara – Lemn(reprezintă începutul, încolțirea, creșterea). 2. Vara timpurie – Foc(energie maximă, expansiune). 3. Vara târzie – Pământ(stabilitate, tranziție). 4. Toamna – Metal(retragere, rafinare). 5. Iarna – Apă(repaus, regenerare). Această corespondență dintre macrocosmos și microcosmos este piatra de temelie a filosofiei și medicinei chineze. Tranziția dintre anotimpuri influențează corpul uman, iar fiecare fază este corelată cu un organ principal, un tip de energie, o emoție dominantă și anumite procese fiziologice. Elementele asociate fiecarei faze sunt desigur simbolice, ele nu sunt atribuite pentru a sugera constitutia unei faze sau compozitia ei, ci asa cum am sugerat in paranteza reprezinta un elementele un film, dinamic ce sugereaza elementele in miscare si elementele ce se pot cel mai bine transforma unele in altele, pamantul genereaza lemn, lemnul arde si sustine focul, focul produce cenusa, genereaza si hraneste pamantul, pamantul se transforma si se rafineaza in metal, iar metalul si legatura cu apa este dupa parerea mea mai greu de stabilit dar ar putea fi gandit ca apa se formeaza pe suprafata metalului, se condenseaza, producandu-se astfel noul element. Acestea se afla intr-o stare de subordonare de tip parinte copil pentru elementele consecutive si bunici nepoti pentru elementele separate de parinte. Yin și Yang – Echilibrul Fundamental al Vieții Un alt concept esențial al Medicinei Tradiționale Chineze este principiul Yin și Yang, care descrie dualitatea interconectată a existenței. Yin reprezintă noaptea, interiorul, pasivitatea, umiditatea, iar Yang simbolizează ziua, exteriorul, activitatea, căldura. Nimic nu este complet Yin sau complet Yang, ci fiecare element conține o parte din opusul său. Aplicat la corpul uman, fiecare organ are o componentă predominant Yin sau Yang: • Organele Yin(interne, solide, care stochează energia): Ficat, Inimă, Splină, Plămâni, Rinichi. • Organele Yang(goale, responsabile de procesele de eliminare și transformare): Vezica Biliară, Intestinul Subțire, Stomacul, Intestinul Gros, Vezica Urinară. Echilibrul dintre Yin și Yang este crucial pentru sănătate. Un exces sau un deficit în oricare dintre aceste forțe duce la dezechilibre care se manifestă prin simptome specifice. De exemplu, un exces de Yang în Ficat poate duce la iritabilitate, insomnie și hipertensiune, în timp ce un deficit de Yin în Rinichi poate provoca oboseală cronică, uscăciune și îmbătrânire prematură. Energia Qi și Meridianele Corpului În Medicina Chineză, funcționarea corpului nu se bazează doar pe structurile anatomice cunoscute, ci și pe Qi – energia vitală care circulă printr-o rețea invizibilă de meridiane. Există 14 meridiane principale, fiecare conectat la un organ intern și influențând anumite părți ale corpului. Spre deosebire de sistemul circulator sau nervos, meridianele nu sunt structuri fizice, ci canale prin care curge energia. Dezechilibrele sau blocajele în aceste meridiane pot duce la diverse afecțiuni, iar terapiile precum acupunctura, masajul Tui Na și acupresiunea sunt utilizate pentru a restabili fluxul corect al Qi- ului. Concluzie Medicina Tradițională Chineză este o știință complexă care combină observația empirică cu principii filosofice profunde. Prin înțelegerea conceptelor Yin- Yang, Qi și ciclului celor cinci faze, putem avea un instrument puternic pentru prevenirea și tratarea bolilor, precum și pentru menținerea unui echilibru optim între corp și mediu. Bibliografie 1. Christian Schmincke, „Chinesische Medizin für die westliche Welt” 2003, Springer, 2nd Ed., pg. 324 2. Christian Schmincke, Heilen mit Traditioneller Chinesischer Medizin. Akupressur, Akupunktur, Moxa- Erwärmung, Qi Gong, Ernährung, 1998, Weltbild, pg. 224 3. Ted J. Kaptchuk, „Das große Buch der chinesischen Medizin: Die Medizin von Yin und Yang in Theorie und Praxis”, 2010, Knaur MensSana 4. Stephen Karcher, „Total I Ching: Myths for Change”, 2009, Piatkus. Pg. 464 5. Carl-Hermann Hempen „dtv-Atlas Akupunktur”, dtv Verlagsgesellschaft mbH & Co. KG, pg. 304, 1999 6. Stefan Kappstein, „Tafel zur Akupunktur und Akupressur”, 2012, Neue Erde pg. 16.