Medicina cuantică – Știință emergentă sau pseudostiință? A.H. Am auzit prima dată de medicina cuantică atunci când mătușa mea m-a sunat să mă întrebe ce cred eu despre medicina cuantică. Ea știa că eu sunt chimist și fizician cercetător cu doctorat și s-a gândit că poate îi pot oferi cunoștințe suplimentare. Totuși, a fost dezamăgită. Ca om de știință, convins de adevărul obiectiv al științei, i-am răspuns într-un mod destul de înverșunat că eu nu cred în așa ceva. I-am spus direct că fizica și chimia cuantică se ocupă de particulele atomice și subatomice și că nu are legătură cu medicina, eventual doar în cazul în care ar folosi aceste particule pentru nu știu ce terapii. Din acest punct de vedere, eu eram cel ignorant; conceptul de medicină cuantică se referea la altceva. Abia acum, după ani de zile, m-am hotărât să mă aplec asupra acestui subiect. Primul pas l-am făcut prin citirea unei cărți de-a lui Dumitru Constantin Dulcan, Creierul și mintea universului. Cartea mi-a plăcut pentru că puteam citi doar sfaturi pozitive și practice: cum să te comporți ca să îți fie bine, să faci bine, să fii senin, să crezi în Dumnezeu, să fii calm, să spui numai lucruri bune, să mănânci încet etc. Deci, de cartea dumnealui nu poți să te atingi, pentru că nu ai ce critica. Este clar că în spatele ei sunt ani de experiență, de literatură citită, de inspirație și de lucru cu oamenii. Doctor neurochirurg fiind, dumnealui ne spune că, în experiența lui clinică, a văzut că oamenii bolnavi din spital, care credeau în Dumnezeu, s-au vindecat mult mai repede. Acest lucru nu ai cum să-l combați, ci doar să-l accepți și, bucuros, să crezi. Tot dumnealui ne spune că trebuie să avem grijă ce ne iese pe gură, pentru că un cuvânt rău spus despre cineva se transformă într-un câmp cu putere care afectează și pe acea persoană, dar și pe noi. Deci singura cale de a trăi în armonie cu universul este prin gândire pozitivă, vorbire curată, calm, în prietenie și armonie cu ceilalți. Dumnealui folosește termenii medicinei cuantice. Conform ChatGPT: „Medicina cuantică este o practică alternativă care susține că sănătatea și vindecarea sunt influențate de câmpurile energetice ale corpului uman, aplicând concepte inspirate din fizica cuantică pentru a detecta și corecta dezechilibrele energetice prin metode precum biorezonanța, terapia prin frecvențe sau dispozitive de corecție vibrațională. Această abordare este controversată și nu are o bază științifică solidă, fiind adesea considerată o pseudoștiință.” Această definiție mă justifică ca om de știință care am învățat și utilizat aspecte din fizica și chimia cuantică în propria cercetare. Ce am utilizat eu? Eu am lucrat cu „efectul de tunel”. Particula fundamentală numită electron, cea care se învârte în jurul nucleului atomic, poate, prin efectul de tunel, să penetreze o barieră, un perete, exact cum se presupune că un suflet poate trece ușor prin pereți, de orice fel de compoziție. Cu cât particula este mai mare, posibilitatea de a tunela și de a o găsi de o parte și de alta a unui perete scade dramatic. Deci este mai probabil ca electronul să tuneleze față de un atom sau față de o moleculă, care este mai mare. Electronul este o particulă duală, materie și undă, având o undă asociată, unda de Broglie. Atomul și moleculele sunt mai mult materie, iar unda asociată lor este mult mai mică. Extrapolând la corpuri micro și macroscopice, și ele au o anumită undă asociată, unda de Broglie, dar aceasta este cu mult mai nesemnificativă. Cu alte cuvinte, suntem doar un procent neglijabil undă. Cu cât particulele sunt mai mici, efectul de undă este cu mult mai semnificativ, acestea devin mai puțin „materiale” și mai mult unde. Cuarcii, neutrinii, electronii – toate aceste particule au un comportament de undă accentuat. La acest nivel de dimensiune se întâmplă lucruri extrem de ciudate. De exemplu, experimentul celor două fante demonstrează natura duală undă-particulă a luminii și a particulelor subatomice, arătând că, atunci când o sursă de lumină sau particule trece prin două fante înguste, pe un ecran de detecție apare un model de interferență tipic undelor. Însă, dacă se încearcă observarea fantei prin care trece fiecare particulă, comportamentul se schimbă și se manifestă ca particule discrete, evidențiind principiile fundamentale ale mecanicii cuantice. Fenomenul ciudat este că, atunci când nu ne uităm la ea, aceasta se comportă ca o undă, iar când ne „uităm”, deodată, parcă știe și se transformă în particulă. Ciudat, nu? Ba mai mult, plasând un detector după cele două fante, ca să putem prinde particula după ce a trecut de fante – adică după ce s-a decis ce să fie: particulă sau undă – avem surpriza să aflăm că aceasta poate să își modifice trecutul. Chiar dacă a trecut ca undă prin cele două fante, faptul că vrem să o detectăm face ca aceasta să se manifeste ca particulă, ca și cum și-a schimbat înfățișarea post factum, modificând trecutul. Această transformare se numește colapsul funcției de undă. Acest fenomen a fascinat fizicienii, de la Einstein, Bohr și Feynman, până în ziua de azi. Acolo, la nivelul particulelor subatomice, se mai întâmplă lucruri ciudate, cum ar fi paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen (EPR), care spune, pe scurt, că două particule care au interacționat una cu alta și au schimbat informații de spin, oricât de departe s-ar separa, reacționează instantaneu. Dacă vrem să îi inversăm spinul uneia, instantaneu și spinul celeilalte se va schimba, ca și cum ar comunica cu o viteză infinită. Acest efect este folosit în prezent în computația cuantică, cunoscută sub numele de Quantum Computing. Se mai întâmplă multe alte fenomene absolut ciudate la nivel cuantic. Feynman spunea că antiparticulele, cum ar fi pozitronul față de electron, sunt de fapt electroni care călătoresc înapoi în timp. Cu alte cuvinte, antimateria este materie ce călătorește în timp. Teleportarea la nivel cuantic, apariția spontană a unei particule și a antiparticulei (cum ar fi electronul și pozitronul) din nimic, din excitații locale, sunt doar câteva dintre misterele cuantice. În cartea A Universe from Nothing: Why There Is Something Rather Than Nothing, fizicianul Lawrence M. Krauss folosește acest argument pentru a susține că universul ar fi putut apărea „din nimic” conform legilor fizicii, fără a fi nevoie de Dumnezeu. Lista ciudățeniilor continuă la scara cuantică. Probabil că, în cărțile de popularizare a științei scrise de autori precum Michio Kaku, Lawrence Krauss, Stephen Hawking sau Richard Feynman, au fost inspirația pentru curente spirituale de tip New Age, filozofice sau ezoterice. Întreaga realitate nu este doar ceea ce vedem, ci și ceea ce nu vedem, iar acest lucru este extrem de ciudat. De la scara de dimensiune planetară și până la scara micro și nanometrică, pe care o putem observa cu microscopul, știința și fizica sunt deja cunoscute, fenomenele sunt înțelese, iar știința nu mai are secrete. Dar, din păcate, la scara universului, pe care îl putem observa cu cele mai puternice telescoape, teoriile par să apară și să eșueze în câțiva ani, atunci când încearcă să explice originea universului, expansiunea acestuia, misterioasele materie și energie întunecată, existența masei, undele gravitaționale, particula Higgs și existența găurilor negre – cele mai mari corpuri cerești, care reprezintă o fascinație pentru noi toți prin existența, comportamentul și dispariția lor inexplicabilă. Ca o paranteză, aceste corpuri cerești nu au fost incluse în horoscoapele astrologice, deși sunt cele mai mari corpuri cerești, cu influențe vădit semnificative față de alte stele îndepărtate. Faptul că știința încă nu are răspunsuri dă loc speculațiilor filozofice, oferind astfel un tărâm liber pentru dezbateri, teorii și concepții noi. Aici este și tărâmul unde concepte precum medicina cuantică operează. Da, probabil că, dacă unda de Broglie asociată omului ar fi reală și ar exista cu adevărat, atunci omul ar putea împrumuta concepte din mecanica cuantică pentru a explica diverse fenomene. Ce ar putea fi aceasta? Conștiința omului, sufletul omului? Poate. Mi-ar plăcea să spun că știu, dar nu știu. Știința mai are încă bătălii de câștigat în domeniul explicării vieții, formării vieții, explicării conștiinței și conștienței, formării gândurilor și stocării lor – sunt încă atâtea lucruri pe care nu le știm. Orice afirmație în acest domeniu este doar speculație până la proba contrarie. În timp ce știința se bazează pe dovezi, teorii și experimente și avansează încet, filosofia și gândirea speculativă avansează mult mai rapid. De ce nu ar putea conștiința noastră să fie conectată la o conștiință universală, la Creator, să simțim ce alții simt, iar visele noastre să fie o poartă către alte realități, către alte dimensiuni ale existenței? Într-adevăr, aceste întrebări sunt mai mult de natură filozofică decât științifică, dar ele persistă, pentru că natura umană este însetată de sens și de cunoaștere. În această căutare a adevărului, medicina cuantică își găsește adepți printre cei care nu sunt satisfăcuți doar de tratamentele convenționale și care caută o legătură mai profundă între minte, corp și spirit. Deși fizica cuantică autentică operează la nivel subatomic, medicina cuantică propune ideea că fiecare celulă a corpului nostru vibrează la anumite frecvențe și că dezechilibrele acestor frecvențe sunt cele care duc la boală. Dacă ar fi adevărat, înseamnă că trupul nostru ar putea fi „reacordat” la frecvențele corecte, recăpătându-și astfel sănătatea. Criticii acestei idei susțin că nu există dovezi concrete care să susțină aceste afirmații și că termenii din fizica cuantică sunt folosiți într-un mod abuziv și neștiințific pentru a valida practici alternative. Totuși, unii oameni par să fie ajutați de o astfel de abordare, prin meditație, sport, mișcare și prin întreg contextul de obiecte acompaniatoare – instrumente de terapie sonoră, boluri tibetane, diapazoane terapeutice, clopoței, gonguri, zgomote albe, cum ar fi ropotul de ploaie – care pot crea o atmosferă propice de calm, relaxare și un efect placebo, în care gândurile pacientului se îndreaptă spre credința că va fi vindecat. Cu toate acestea, dincolo de disputele academice, rămâne un adevăr fundamental: sănătatea umană nu este doar o problemă de biochimie, ci implică o multitudine de factori psihologici, emoționali și chiar spirituali. Conceptul de medicină holistică, care include elemente de medicină cuantică, sugerează că nu putem separa mintea de trup și că orice gând, emoție sau atitudine poate avea un impact real asupra stării noastre fizice. Cercetările din domeniul psihoneuroimunologiei au arătat deja că stresul cronic, gândurile negative și anxietatea pot afecta sistemul imunitar și pot contribui la dezvoltarea unor boli. Un exemplu de medicină holistică, îndrăznesc să spun, este medicina chinezească, care a fost dezvoltată pe principiul echilibrului dintre cele cinci elemente – apă, aer, foc, lemn și metal – care constituie universul și curgerea energiei pe canalele energetice din corp, care trebuie păstrate libere. Orice factor de stres sau boală duce la blocarea acestor echilibre și a curgerii libere a energiei pe canalele energetice. Deși medicina vestică a privit cu scepticism medicina tradițională chinezească, aceasta începe să fie acceptată, cel puțin unele dintre metodele sale, și în medicina din statele vestice. Ted Kaptchuk este profesor de medicină și medicină tradițională chineză la Harvard University și este o autoritate în domeniu, scriind numeroase cărți valoroase pe aceste teme și având un rol deosebit în implementarea tehnicilor de medicină chinezească în vestul Europei și Americii de Nord. Printre cărțile publicate de el se numără The Web That Has No Weaver: Understanding Chinese Medicine, în limba engleză, și Das große Buch der chinesischen Medizin: Die Medizin von Yin und Yang in Theorie und Praxis, în limba germană. În acest sens, chiar dacă medicina cuantică nu este acceptată de comunitatea științifică mainstream, principiile promovate de aceasta – cum ar fi gândirea pozitivă, reducerea stresului, armonia interioară – au un impact benefic asupra sănătății noastre. Așadar, nu putem să respingem complet ideea că modul în care gândim și ne raportăm la lume influențează realitatea noastră biologică. Se spune că „suntem ceea ce gândim,” iar acest lucru, până la urmă, este susținut și de neuroștiințe. Creierul nostru posedă o extraordinară plasticitate neuronală, iar prin repetiție și exercițiu, putem literalmente să ne reconfigurăm tiparele de gândire și să schimbăm reacțiile corpului la stres sau durere. De aici până la ideea că putem influența materia din jurul nostru prin gând este un salt uriaș – dar oare este imposibil? Mulți oameni au relatat experiențe inexplicabile – momente de intuiție profundă, coincidențe uluitoare, vindecări spontane – iar aceste fenomene, deși neexplicate științific, fac parte din realitatea lor subiectivă. Din păcate, ca oameni, avem tendința să ridiculizăm sau să nu luăm în serios experiențele subiective miraculoase ale unor semeni de-ai noștri. Însă un lucru este cert: omul are nevoie să creadă în bine, în vindecare, în speranță, așa cum a zis Isus: „Credința ta te-a vindecat” (Marcu 10:52). Deci este nevoie să credem. Dar să credem în orice? Teoriile New Age, de self-healing, medicina cuantică etc. sunt teorii atractive care pot încuraja vindecarea prin credință, iar ele evoluează pe măsură ce conștiința și cunoașterea umană avansează. E posibil să fie eronate ca fundament, dar unele concepte și ipoteze cu care operează ar putea fi valide sau ar putea fi demonstrate în viitor. De exemplu, efectul placebo deja menționat; însă rămân de demonstrat efectele, cum ar fi vibrația Schumann a Pământului de 7,83 Hz, care este generată de undele electromagnetice captate și reflectate între suprafața Pământului și ionosferă. Deși rezonanța Schumann este un fenomen fizic real, în ultimii ani a fost asociată cu diverse teorii speculative, inclusiv ideea că ar influența sănătatea umană, ritmurile biologice sau stările de conștiință. Nu există dovezi științifice solide care să susțină astfel de afirmații. Unii susținători ai medicinei alternative afirmă că frecvența de 7,83 Hz ar fi „frecvența naturală” a corpului uman și că expunerea la acest câmp ar putea avea efecte benefice asupra sănătății. Totuși, în realitate, organismul uman nu are un sistem biologic care să fie reglat în mod direct de această frecvență, iar influența sa asupra stării de sănătate rămâne nesusținută de cercetări riguroase. Știința este încă în plin proces de descoperire a adevărului despre conștiință, univers și interconectivitatea dintre ele. Dacă privim retrospectiv, multe dintre teoriile care acum sunt considerate de necontestat în știință au fost la început ridiculizate sau privite cu scepticism. De exemplu, teoria germenilor, ideea că bacteriile invizibile pot provoca boli, a fost respinsă decenii la rând înainte de a fi acceptată. Într-o manieră similară, poate că și medicina cuantică sau anumite aspecte ale sale conțin un sâmbure de adevăr care, în viitor, ar putea fi explicat științific. Ceea ce este cert însă este faptul că omul nu poate fi redus doar la molecule, reacții chimice și procese fiziologice. Există o dimensiune imaterială; pentru panteiști, aceasta poate fi definită ca o forță vitală, un „ceva” care dă sens vieții noastre și care ne face să ne punem întrebări existențiale. Indiferent dacă alegem să o numim suflet, energie sau conștiință, ea rămâne un mister fascinant. Credința mea personală este în Creator, în Dumnezeu, în Dumnezeul creator și mântuitor care este Isus Hristos. El transcende toată gândirea umană, El ne vindecă și ne mântuiește, El ne dă putere și ne protejează. Iar El ne învață cum să ajungem la echilibru și armonie pentru a primi pacea Lui Dumnezeu. Unii spun că spiritualitatea e mai importantă decât religiozitatea, vezi Homo Deus de Yuval Harari, un ateu convins, și da, sunt de acord cu el atâta timp cât aceasta nu diluează credința în unicul Dumnezeu, Dumnezeu întrupat, care ne învață smerenia și ne învață că trebuie să ne punem mai jos și să slujim pentru echilibru, pace și armonie: „Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru. Și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.” (Marcu 10:43-44). Când ne ridicăm peste alții, pierdem pacea și echilibrul. În credința ortodoxă, aceasta se mai numește și „iubirea jertfelnică”. Dar practica credinței e grea, ca un copil trebuie să crezi fără urmă de îndoială: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te și aruncă-te în mare’ și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.” (Marcu 11:23-24). Aceste valori sunt, da, împrumutate și de mișcările New Age, pentru că fac parte din conștiința noastră și de aceea ne atrag; însă unii critici subliniază diferențele, acuzându-le de auto-centrism, de concentrare pe propria persoană și mai puțin pe iubirea aproapelui. Totuși, credința nu trebuie să ne închidă sau să ne conducă spre fundamentalism. Eu cred că trebuie să ne facă mai curioși, mai curioși de a afla. Este un dar de la Dumnezeu că trăim în această generație și că putem afla și ști mai mult decât generațiile trecute; suntem beneficiarii informației, beneficiarii avansului rațiunii. Este clar că evoluăm cu toții, spre noi orizonturi ale cunoașterii. Cred că abordarea unui echilibru între rațional și spiritual, între știință și intuiție, poate fi cheia unei vieți sănătoase și împlinite. Cred că medicina cuantică este o pseudoștiință la granița dintre ezoterism, filosofie, religii orientale, dogme creștine etc., dar ne amintește că, în cele din urmă, sănătatea înseamnă mai mult decât lipsa bolii – înseamnă armonie, echilibru și încredere în Creatorul nostru.